10 lucruri pe care trebuie să le știi despre stres

lei 30.00

Categorie:

Descriere

La ora actuală stresul este, din păcate, o realitate ce își face simțită din plin prezența în viața omului modern. El este una dintre principalele „pietre de încercare” ale medicinei contemporane (în special occidentale). De altfel, stresul este poate principalul responsabil pentru apariția și dezvoltarea unei ramuri noi, speciale a medicinei, numita medicina psihosomatică.
Din punct de vedere medical, stresul acționează pe multiple planuri ale organismului, influențând în mod considerabil, în rău starea noastră de sănătate, mai ales când el este trăit de noi în mod continuu, zi de zi, o perioadă îndelungată de timp. Însă, starea noastră de sănătate nu este singura victimă a stresului. Efectele lui nocive se extind pe toate nivelurile ființei: fizic, psihoemoțional, mental, spiritual.
În viață ne confruntăm cu situații mai mult sau mai puțin stresante. Atitudinea noastră față de aceste situații este însă, cea care determină în final răspunsul nostru la stres. Pentru a putea acționa în direcția eliminării stresului, este necesar să realizăm câțiva pași esențiali care constau în identificarea și conștientizarea situațiilor stresante pentru noi, a atitudinii noastre față de ele și a modului nostru specific de a răspunde la stres. Lucrarea de față este, înainte de toate, un ghid practic la îndemâna tuturor celor care doresc să prevină și să gestioneze cu succes stresul, indiferent care ar fi cauza sau natura sa.

Autori: Julia Kolozsvari & Mihai Jitian

Nr. pagini: 80
Format: 13cm x 20cm
ISBN: 978-606-92374-0-3
Pret: 30 lei