fbpx

Nicolae Catrina

Nicolae Catrina (Adinathananda) este profesor de yoga având peste 30 de ani de experiență. În urmă cu mai bine de două decenii a fondat singurul curs de Șivaism Caşmirian din Europa, care oferă într-un mod unic, adaptat mentalităţii occidentale, miilor de cursanţi din România și din alte țări din întreaga lume, bogăția și profunzimea acestei tradiții spirituale.

Interesul său profund pentru diferite forme de spiritualitate autentică și intuiția lui spirituală l-au ajutat să elaboreze de-a lungul timpului o serie de alte cursuri inițiatice, printre care cele de Alchimie Tantrică, Eneagramă sau I Ching ezoteric. A conceput, de asemenea, un sistem unic pentru revelarea Sinelui-Esență, Atman, sistem caracterizat de o abordare supramentală – dar totodată foarte accesibilă – a revelării Sinelui (inclusiv prin intermediul experienței estetice iluminatoare), care a ajutat deja mii de aspiranţi să facă paşi importanţi în direcţia descoperirii naturii lor esențiale.

Este autorul mai multor cărţi despre Șivaism, Yoga, Tantra, alchimie, artă ințiatică etc. Fiind un bun cunoscător al limbii sanscrite, a tradus mai multe texte yoghine și tantrice importante, cum ar fi Saundaryalahari, Shiva Samhita sau Gheranda Samhita. În exclusivitate pentru cursurile sale de Șivaism el oferă într-o traducere inedită numeroase lucrări tradiționale ezoterice, cum ar fi Shiva Sutra, Spanda Karika, Vijnana Bhairava Tantra etc., precum și cunoașterea practică profund transformatoare ce este cuprinsă în acestea.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

0

Start typing and press Enter to search