Acest curs oferă o modalitate fundamentală de ghidare spirituală în orice acţiune cu caracter benefic, pe baza unui cod secret de integrare sincronistică în anumite dimensiuni şi ritmuri temporale subtile ce va obiectiva, cu anticipaţie, efectele şi “ecourile” respectivelor acţiuni.

Pe parcursul acestor lecţii, care vor revela gradat unele mistere fundamentale ale energiei multidimensionale a timpului – energie ce structurează întregul univers într-un mod holografic şi fractalic – veţi fi initiaţi, printre altele, în:

  • tainele rezonanţelor temporale care fac cu putinţă manifestarea misterioaselor fenomene de sincronicitate şi care sunt „încifrate” (sau programate) în aspectele primordiale ale oricărei manifestări, inclusiv în codul secret al vieţii (codul genetic)
  • geometria sacră a armonicilor energiilor misterioase ale timpului şi „alfabetul” fundamental al celor 64 de simboluri esenţiale care descriu întreaga devenire temporală şi care ne permit descifrarea unei căi directe de revelare a Eternităţii Divine creatoare, precum şi a Sinelui Divin suprem (ATMAN) din noi înşine; corelaţii de ordin esoteric şi practic cu alte tradiţii spirituale (tantrismul indian, KALACHAKRA TANTRA, şivaismul etc)
  •  înţelegerea vie (prin intermediul trăirii directe şi concrete) a aşa-ziselor „paradoxuri temporale”, în care trecutul, prezentul şi viitorul se interconecteaza reciproc, într-o manieră multidimensională
  •  misterele celor 64 de stări esenţiale ale universului, care sunt corelate cu cele 64 de dimensiuni (substraturi) subtile ale energiei timpului
  • alchimia secretă produsă de integrarea adecvată, cu ajutorul I Ching-ului, în rezonanţele şi armonicile temporale arhetipale ale ritmurilor şi ciclicităţilor enigmatice ce animă atât cosmosul cât şi fiinţa umana; aplicaţii practice, de natură să producă şi să faciliteze transcenderea timpului-durată şi revelarea gradată în fiinţă a Eternităţii Divine creatoare
  •  „unda temporală” a evoluţiei universului şi legăturile ei oculte cu ciclicităţile TATTVA-ice planetare şi cosmice care modelează atât materia cât şi antimateria; aplicaţii practice inedite
  •  iniţiere în mecanismele subtile ale emanaţiei şi resorbţiei universului, în vederea revelării în propria noastră fiinţă a Unităţii divine fundamentale, origine (cauză) primordială şi absolută a intregii creaţii; aplicaţii practice din sfera alchimiei sexuale taoiste
  • modalităţi secrete de integrare şi de cunoaştere profundă, spirituală (transformatoare şi eliberatoare) a mecanismelor oculte ale legii KARMA-ei, cunoaştere de natură să inlocuiască gradat, în existenţa noastră individuală, acţiunea rigidă şi (pentru fiinţa umană comună) aproape implacabilă a legii KARMA-ei, cu o acţiune tot mai „flexibilă” şi mai puţin restrictivă a acesteia, graţie integrării noastre tot mai profunde în anumite fenomene tainice de sincronicitate divină care pot să înlocuiască (pentru cei iniţiaţi) legea rigidă a cauzei şi a efectului cu o „oglindire” multidimensională şi fractalică a armoniei macrocosmice în făptura individuală.

Cursul este susținut de Nicolae Catrina.

Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

0

Start typing and press Enter to search